O sectă din India consideră că pământul este contaminat de
carnea muritorilor sau de focul folosit la incinerare, aşa că oamenii
îşi lăsau morţii pe nişte turnuri special concepute pentru a fi
mâncaţi de păsări. Când rămâneau numai oasele, ele mai erau
lăsate un timp la soare şi abia când erau complet albe, oamenii le
considerau suficient de pure pentru a fi îngropate în pământ.
Având credinţe asemănătoare, unele triburi australiene îşi lăsau
morţii să putrezească în copaci, pe când cei din America de Sud
obişnuiau să-i mănânce pe cei dragi. Ei credeau că cel care
mănâncă inima sau creierul unui mort devine la fel de înţelept sau neînfricat ca şi el. Deşi triburile neagă,
unii exploratori sunt convinşi că şi astăzi, în unele părţi ale lumii, se mai mănâncă morţii.
Însoţitori pe lumea cealaltă
În mai multe culturi se consideră că unul dintre apropiaţii mortului trebuie să-l însoţească pe lumea
cealaltă, vrând nevrând. Obiceiul indian numit Sati le cerea văduvelor să se arunce pe rugul unde ardea
corpul soţului mort, acest gest fiind semn de afecţiune şi supunere faţă de bărbat. Mai târziu, când legea
a interzis acest obicei, văduvele nu mai erau omorâte la propriu, însă erau considerate ca şi moarte,
neavând voie să se bucure de plăcerile vieţii.
În Fiji, se credea că nimeni nu trebuie să meargă singur pe lumea celalaltă, aşa că la fiecare
înmormântare, o persoană era strangulată şi îngropată alături de mort. De obicei „norocosul” era un
servitor sau cineva din familie. Asemenea obiceiuri ar fi avut, se pare, şi chinezii, dar şi egiptenii.
Mumia vie
Tot despre egipteni se ştie că obişnuiau să-şi mumifice morţii. Ei credeau că spiritul se va întoarce la un
moment dat în corpul pe care l-a părăsit, aşa că făceau mari eforturi ca să menţină cadavrul într-o stare
cât mai bună. Creierul şi organele interne erau scoase şi puse într-un borcan, după care corpul era
umplut cu condimente şi îmbăiat în apă sărată timp de 70 de zile. La sfârşit, era înfăşurat în cârpe şi asezat intr-un sarcofag.
